Ambiţiosul şi energicul Napoleon Bonaparte a intuit perfect şi a beneficiat din plin de explozia presei scrise şi a tipăriturilor generate de Revoluţia Franceză, pe care a ştiut să o exploateze pentru construirea şi consolidarea unei imagini publice extrem de puternice în timpul vieţii sale, dar care a rămas la fel de vie şi după dispariţia sa. Istoricul Philip Taylor afirma că „sub Napoleon, Franţa a devenit în fapt primul stat modern bazat pe propagandă“. Mai mult decât atât, în timpul lui Napoleon, „pentru prima dată, propaganda a fost totală“, în sensul că ea a fost prezentă peste tot prin forţa unei cenzuri stricte şi a ubicuităţii autorităţii imperiale.
Napoleon a fost primul şef de stat care a utilizat sistematic şi fără scrupule mecanismele guvernamentale pentru controlul opiniei publice. Citindu-i corespondenţa şi memoriile, rezultă că abia în timpul campaniei din Italia, din martie 1796-octombrie 1797, după victoria de la Lodi, generalului Bonaparte i s-au trezit ambiţiile politice, drept pentru care a început să-şi construiască o imagine publică de erou revoluţionar. Un prim pas l-a constituit transformarea celor două ziare militare sponsorizate de guvern, „Courrier de l’Armée d’Italie“ şi „La France vue de l’Armée d’Italie“, menite să susţină moralul trupelor franceze, în instrumente de promovare a personalităţii sale, asociind mereu numelui său orice victorie sau acţiune eroică de pe frontul italian. Pentru consolidarea şi amplificarea imaginii sale publice în ţară, Napoleon a redactat continuu depeşe, buletine, proclamaţii.
Napoleon „matematicianul”. În timpul controversatei sale campanii din Egipt din 1798-1799, generalul Bonaparte a repurtat iniţial câteva succese, dar expediţia s-a terminat cu un eşec total şi a fost punctată de numeroase atrocităţi şi crime de război. Napoleon a valorificat, însă, rodul muncii numeroasei echipe de savanţi (circa 170) din toate domeniile care a însoţit corpul expediţionar francez şi a ştiut să-şi creeze o imagine de general invincibil, de urmaş al anticului Alexandru, de icoană triumfătoare a Franţei. Ca urmare, portretul tânărului general a început să fie multiplicat de comercianţi pe diferite produse, începând de la cutii cu bomboane, sau în ziare şi cărţi. Eforturile sale de promovare a imaginii au mers până la alegerea sa la Institutul Francez, în 1798, ca matematician, poziţie necesară pentru completarea profilului de militar de succes cu cel al unui intelectual rafinat.
Una dintre primele măsuri luate de Napoleon în momentul în care a devenit prim-consul al unei ţări ce-şi proclamase recent libertatea drept un ideal suprem şi un mod de viaţă a fost introducerea unei cenzuri stricte. Astfel, în perioada 1800-1801 a suprimat 64 de publicaţii dintre cele 73 care apăreau în Franţa. Simultan campaniilor militare napoleoniene în Europa, au fost editate chiar în limba popoarelor respective, prin contribuţia unor gazetari nativi, diverse ziare şi publicaţii de propagandă franceză, precum „Corriere d’Italia“, „Monitorul de Westphalia“, „Gazeta de Madrid“, „Buletinul german“ sau „Argus“-ul în limba engleză. Acestea răspândeau în rândul naţiunilor cucerite varianta napoleoniană a evenimentelor şi supremaţia civilizaţiei franceze. „Le Moniteur“ a devenit practic singura publicaţie guvernamentală accesibilă francezilor, ea reflectând doar poziţia şi politica împăratului, alături de „Bulletin de la Grande Armée“ ce era distribuit gratuit militarilor pentru întreţinerea moralului acestora. În 1810, Napoleon a înfiinţat Direcţia Generală a Imprimeriilor şi Librăriilor ca instituţie ce colabora cu poliţia pentru controlul oricăror publicaţii. Totodată, istoria Franţei a fost rescrisă în sensul evidenţierii decadenţei Bourbonilor în comparaţie cu vigoarea şi măreţia împăratului.
Arta monumentală, vehiculul de propagandă preferat. Napoleon a fost deosebit de preocupat şi în ceea ce priveşte modul de păstrare a imaginii sale în opere de artă destinate posterităţii, stipendiind şi încurajând pictori, arhitecţi şi sculptori de curte pentru crearea unor portrete eroice şi maiestuoase. Niciun comandant de oşti nu a avut parte de atât de multe tablouri înfăţişându-l pe câmpul de luptă în ipostaze eroice, precum Napoleon. Au rămas antologice creaţiile lui Jacques-Louis David: „Napoleon Bonaparte trecând Alpii în pasul Saint Bernard“, pictat în 1799, sau, mai ales, monumentala „Încoronarea lui Napoleon I şi a împărătesei Josephine“ (629 x 979 cm), realizat între 1805 şi 1807, conform indicaţiilor împăratului (intitulat iniţial „Sacralizarea împăratului Napoleon I şi încoronarea împărătesei Josephine în Catedrala Notre Dame de Paris la 2 decembrie 1804“), la fel ca şi solemnul „Napoleon I pe tronul imperial“, semnat de Jean Auguste-Dominique Ingres, în 1806.
Tot în registru eroic-maiestuos sunt şi tablourile baronului Antoine-Jean Gros, „Napoleon pe podul de la Arcole“ (1796), „Napoleon printre ciumaţii din Jaffa“ (1804) sau „Napoleon pe câmpul de luptă de la Eylau“ (1808). La aceste picturi ce au contribuit substanţial la fondarea mitului lui Napoleon şi la glorificarea unui militarism romantic, trebuie adăugate Coloana Vendome, de 44 de metri, din Paris, sculptată în spirală după modelul Columnei lui Traian din Roma, în memoria victoriei de la Austerlitz, puternic-emoţionalul altorelief – „Plecarea voluntarilor la 1792, La Marseillaise“ – al lui Francois Rude de pe Arcul de Triumf, comandat de Napoleon în 1806, dar finalizat abia în 1833-1836.
No comments:
Post a Comment